Obama, care nu-și ascunde admirația față de Jorge Bergoglio, pe care l-a lăudat pentru clarviziune și umilință, contează pe sprijinul Papei în două proiecte aflate în lucru esențiale, cu mai puțin de 500 de zile înainte să-și încheie mandatul, și anume apropierea de Cuba și lupta împotriva schimbărilor climatice.
Capitala federală americană – prinsă până peste cap în dezbaterile politice dinaintea alegerilor prezidențiale din 2016 – are, zilele acestea, ochi doar pentru acest Papă iezuit cu o poziție singulară, care efectuează o vizită de șase zile în Statele Unite.
O mulțime imensă – aproximativ 15.000 de invitați – este așteptată pe vasta peluză a Casei Albe pentru a-l primi, cu mare pompă, pe „cel mai popular om din lume în prezent”, cum l-a salutat vicepreședintele Joe Biben.
Președintele american și Suveranul Pontif urmează să ia cuvântul, pe rând, după ce vor asculta imnul Vaticanului (Inno e Marcia Pontificale), apoi pe pe cel al Statelor Unite (The Star Spangled Banner).
Ei se vor întreține, după aceea, în Biroul Oval, în a doua întâlnire privată, după cea din primăvara lui 2014, la Vatican.
Este vorba despre a treia vizită a unui papă la Casa Albă, după ce Jimmy Carter l-a primit pe Ioan Paul al II-lea în 1979, iar George W. Bush pe Benedict al XVI-lea în 2008.
Un lucru rar, Obama, care este protestant, l-a primit el însuși, marți, pe pistă, pe acest Papă argentinian, care a pus pentru prima dată în viața sa piciorul pe pământul american.
Casa Albă dă asigurări că această vizită nu are niciun scop politic. „Obiectivul acestei întâlniri este să le ofere celor doi ocazia să discute despre valorile lor comune”, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al lui Obama. „Va exista suficient timp pentru politică în celelalte 364 de zile ale anului”, a adăugat el.
Însă, din punct de vedere politic, această vizită papală pică la țanc.
Când se va adresa, joi, Congresului – o premieră în istoria Statelor Unite -, primul Papă argentinian din istorie urmează să pledeze pentru apropierea între Washington și Havana și în favoarea unui angajament hotărât în lupta împotriva schimbărilor climatice.
De altfel, două subiecte care nu-i prea atrag pe adversarii republicani ai lui Obama.
– „Săraci, excluși și uitați”
Radicalismul social al Suveranului Pontif îi aduce însă critici puternice în rândul conservatorilor și mediilor economice liberale. Faptul că vine din Cuba, unde a evitat să-l critice pe președintele Raul Castro, nu face decât să-i irite un pic și mai mult pe cei care consideră că acest Papă este un marxist deghizat sau chiar un trădător al credinței catolice, prea flexibil în privința doctrinei.
În avionul care l-a adus la Washington, Papa a promis să nu „menționeze” în fața congresmenilor problema sensibilă a anulării embargoului economic impus de către Statele Unite insulei comuniste. „Dorința Sfântului Scaun este să existe un acord satisfăcător pentru ambele părți”, a spus el.
Anularea embargoului este reclamată de către Casa Albă, dar cea mai mare parte a aleșilor republicani i se opune.
Critica dictaturilor tehnologiei și finanțelor, denunțarea responsabilității vânzătorilor de armament și a marilor puteri în cel de-al „treilea război mondial pe bucăți” urmează însă să figureze la loc de cinste în discursul său.
După vizita în Biroul Oval, Papa urmează să întâlnească imigranți, persoane fără adăpost și deținuți.
El urmează să conducă, la New York, o ceremonie ecumenică, în zona World Trade Center, împotriva terorismului și pentru respectul între religii.
Altă ceremonie, la Philadelphia, alături de comunitatea hispanică, va aduce un omagiu valorilor fondatoare ale Americii, ca libertatea religioasă.
La Philadelphia, Papa Francisc urmează să prezideze, sâmbătă și duminică, finalul unei întâlniri mondiale a familiilor catolice, în prezența unui milion și jumătate de oameni.
În întâlnirea sa cu Papa, la Vatican, Obama a povestit că a fost impresionat de „compasiunea” Suveranului Pontif față de „săraci, excluși, cei uitați”.
Iar într-un discurs pe tema luptei împotriva sărăciei, pe care l-a susținut în decembrie 2013, președintele american cita – un fapt rar – un „îndemn” publicat cu doar câteva săptămâni mai înainte de către Suveranul Pontif.
„Nu este posibil ca faptul că o persoană în vârstă, redusă la a trăi pe stradă, atunci când moare de frig, să nu fie o știre, în timp ce o scădere de două puncte pe bursă să fie o știre”.